Anatomia sistemului digestiv

Totalitatea organelor în care are loc tranformarea alimentelor în substanţe simple, asimilabile, formează sistemul digestiv.

Sistemul digestiv este alcătuit din tubul digestiv şi glandele anexe.

Tubul digestiv este alcătuit, la rândul lui, din: cavitatea bucală, faringele, esofagul, stomacul, intestinul subţire, intestinul gros. Comunicarea cu mediul extern se realizează prin două orificii: gura şi anusul.

Cavitatea bucală are în partea anterioară buzele, posterior – vălul palatin şi omuşorul, lateral – obrajii, în partea inferioară – podeaua acoperită de limbă, iar planşeul bucal formează cerul gurii.

Limba este un organ musculos, la care se observă: rădăcina, corpul şi vârful.

Dinţii, aflaţi înapoia buzelor, sunt înfipţi în oasele celor două maxilare, în nişte cavităţi numite alveole. Un om adult are 32 de dinţi, care nu au aceeaşi formă, datorită rolului diferit pe care îl îndeplinesc.
Astfel, pe fiecare jumătate de maxilar se găsesc:
– doi incisivi, cu rol de tăiere a alimentelor (I);
– un canin, cu rol de sfâşiere a hranei (C);
– doi premolari, care au două ridicături (PM);
– trei molari, cu patru ridicături (M).

Faringele – aflat în continuarea cavităţii bucale – are formă de pâlnie; el este locul în care se întâlnesc calea respiratorie cu calea digestivă şi în care se deschid trompele lui Eustachio.

Esofagul este un tub lung de 20-25 cm aflat în continuarea faringelui. El se deschide în stomac prin orificiul cardia. Peretele său este format în cea mai mare parte din muşchi netezi.

Stomacul este o parte dilatată a tubului digestiv, cu o capacitate de circa 1500 cm3, situat sub diafragmă, în partea stângă. Stomacul are forma literei J.

Intestinul subţire, de circa 8 m lungime, se îndoaie, formând cute. În peretele său se găsesc două straturi de muşchi, iar în interior este căptuşit cu mucoasa intestinală; în aceasta se află glande care secretă sucul intestinal.

Intestinul gros – lung de circa 1,5 m – prezintă în partea dreaptă a abdomenului o porţiunea numită cecum, la capătul căreia se afla o mică prelungire, apendicele. Restul intestinului, numit colon, are forma literei U, cu deschiderea în jos.

Glandele anexe ale sistemului digestiv sunt următoarele: glandele salivare, ficatul şi pancreasul.

Glandele salivare îşi vărsa secreţia (saliva) în cavitatea bucală.

Pancreasul, glanda de culoare roz, situată înapoia stomacului, produce sucul pancreatic, condus spre duoden prin două canale.

Ficatul, aşezat în partea dreaptă a cavităţii abdominale, sub diafragmă, este cea mai mare glandă din corp. El este alcătuit din doi lobi, iar culoarea roşie se datorează bogatei sale vascularizaţii.

Anatomia sistemului digestiv publicat: 2015-04-06T13:15:32+00:00, actualizat: 2017-01-02T08:57:22+00:00 by Gimnaziu.info