Diezul, becarul, termenii de mişcare, nuanţele

Diezul este semnul muzical care modifică înălţimea sunetului, urcându-l cu un semiton.

Becarul este semnul muzical care anulează efectul diezului.

Diezul şi becarul se scriu pe linia sau pe spaţiul portativului, în dreptul notei a cărei înălţime este modificată.

Notarea becarului este obligatorie când se revine la sunetul natural în aceeaşi măsură.

Efectul diezului asupra unei note în dreptul căreia este scris se limitează la o singură măsură. Becarul din măsura următoare este considerat alteraţie de precauţie.

Termenii de mişcare
Gradul de iuţeală (viteza) cu care se execută o piesă muzicală se numeşte tempo sau mişcare şi se reprezintă prin termeni de mişcare. Aceştia se scriu la începutul cântecului, de obicei în limba italiană.

Termeni care indică mişcări constante:
Andante = mergând, potrivit de rar;
– Andantino = rărişor, puţin mai repede decât andante;
– Moderato = moderat, potrivit;
– Allegretto = repejor, puţin mai rar decât allegro;
– Allegro = repede;
– Vivace = iute, viu, plin de viaţă;
– Presto =  foarte repede.

Nuanţele
Intensitatea (tăria) cu care se execută sunetele muzicale este reprezentată în scris prin nuanţe.
Nuanţele sunt redate prin termeni de nuanţă. Aceşti termeni sunt luaţi, de obicei, din limba italiană şi se notează prescurtat.

Termeni care indică intensităţi constante:
Pianissimo (pp) = foarte încet, foarte slab;
Piano (p) = încet, slab;
Mezzopiano (mp) = potrivit de încet, potrivit de slab;
Mezzoforte (mf) = potrivit de tare;
Forte (f) = tare, puternic;
Fortissiomo (ff) = foarte tare.

Diezul, becarul, termenii de mişcare, nuanţele publicat: 2013-11-27T16:14:19+00:00, actualizat: 2016-03-22T13:41:42+00:00 by Gimnaziu.info

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *