Europa Sudică

Europa Mediteraneană (sau Sudică)

Unităţile componente majore ale Europei Mediteraneene (sau Sudice) sunt cele trei peninsule sudice ale Europei (Peninsula Italică, Peninsula Iberică şi Peninsula Balcanică). Caracteristicile fizico-geografice şi umane ale acestora diferă între ele şi pe unităţi mai mici în interiorul acestora.

Condiţiile naturale au avut rol important în formarea civilizaţiilor greacă şi romană, care stau la baza actualei civilizaţii europene

Marea Mediterană a avut un rol deosebit în evoluţia istorică şi dezvoltarea economică a ţărilor din regiune.

Italia

Italia are o poziţie ce şi-a pus amprenta pe istoria şi geografia ei: situarea în bazinul Mării Mediterane şi legătura cu Europa prin lanţul curbat al Munţilor Alpi.

Deşi are resurse naturale reduse şi o întindere mică, Italia este – datorită tradiţiei, organizării şi talentului locuitorilor săi – a cincea putere economică a lumii contemporane.

Prin climă, vegetaţie şi agricultură este cea mai tipică ţară mediteraneană.

Italia este formată din trei părţi: o parte cotinentală (cu Alpii şi Câmpia Padului), o parte peninsulară (Peninsula Italică) şi o parte insulară.

Potenţialul turistic deosebit al Italiei atrage anual zeci de milioane de turişti. O parte din prezentul Italiei este continuarea unei îndelungate istorii ce îşi are originile în Imperiul Roman.

Spania

Spania, ţară ce ocupă cea mai mare parte a Peninsulei Iberice, face trecerea de la Oceanul Atlantic la Marea Mediterană.

Predomină Meseta, un podiş vechi şi masiv, înconjurat de lanţuri muntoase înalte.

Cele două mari oraşe ale Spaniei (Barcelona şi Madrid) şi aglomerările urbane înconjurătoare concentrează cele mai importante activităţi economice.

Turismul face din această ţară una dintre cele mai frecventate regiuni de pe glob.

Spania este astăzi o ţară modernă şi activă la nivelul Uniunii Europene şi al lumii contemporane.

Portugalia

Portugalia, ţară iberică larg deschisă spre Oceanul Atlantic, are caracteristici care justifică apartenenţa ei la Europa Mediteraneană.

Dezvoltarea economică are dimensiuni modeste, dar este completată de o deosebită activitate turistică.

Europa Sudică

Grecia

Fragmentarea deosebită a reliefului şi a ţărmurilor face din teritoriul Greciei o regiune de o remarcabilă originalitate geografică, poate unică pe glob.

Grecia de astăzi este antrenată activ, îndeosebi prin apartenenţa ei la Uniunea Europeană, în procesul de evoluţie a lumii contemporane.

Bulgaria

Bulgaria, ţară în acelaşi timp continentală şi dunăreană (în nord), pontică (în est) şi mediteraneană prin deschiderea spre sud, pare a sintetiza cel mai bine atributele de ţară balcanică, în sensul bun şi geografic al cuvântului.

Munţii Balcani dau o personalitate proprie Bulgariei.

Albania

Albania este una dintre puţinele ţări europene în care predomină populaţia rurală.

Poporul albanez, cu origini istorice îndepărtate, are numeroase trăsături tradiţionale.



Europa Sudică publicat: 2023-03-08T09:27:15+02:00, actualizat: 2023-03-08T10:26:58+02:00 by Gimnaziu.info