Interjecţia

Interjecţia este partea de vorbire care, folosită exclamativ, exprimă stări sufleteşti, îndemnuri sau reproduce sunete din natură.
De obicei, interjecţia nu are funcţie sinctactică.

Interjecţiile exprimă:
– senzaţii sau stări sufleteşti;
– acte de voinţă (îndemnuri, ordine).
Interjecţiile reproduc:
– sunete care imită zgomotele din natură (onomatopee).

În comunicare interjecţiile pot fi folosite:
– pentru a te adresa direct unei persoane: măi, mă, fă, bre (au acelaşi rol ca şi vocativul);
– pentru a atrage atenţia cuiva asupra unui lucru: ia, iacă, iată, uite.

Punctuaţia interjecţiei
– Dupa interjecţie se pune virgulă sau semnul exclamării.
– Semnul exclamării pus după o interjecţie nu este considerat semn de punctuaţie finală, comunicarea putându-se continua cu literă mică.

Exemple de interjecţii:
O, cât mă bucur că vine Paştele!
Uf, ce greu e!
Au, mă doare!
Vai, ce rău imi pare!
Ah, cât mă bucur!
Brrr! Ce frig!
!
Miau!
Cucurigu!
Buf!

Ei! Aţi cumpărat iepuraşi de ciocolată?
Vai! am uitat cozonacul în cuptor!

Interjecţia publicat: 2013-03-11T14:50:40+00:00, actualizat: 2016-03-22T13:41:48+00:00 by Gimnaziu.info

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *