Porumbelul

PorumbelulPăsările sunt vertebrate adaptate la mediul aerian şi au cea mai mare răspândire pe Glob.

Porumbelul
Corpul porumbelului are formă de fus, aerodinamică. Pe corp are pene, fulgi şi puf produse de piele. Penele au rădăcina înfiptă în piele. Ele se continuă cu un ax, pe care sunt prinse de o parte şi alta firişoare subţiri şi cornoase. Între ele se află alte firişoare mai scurte, care le unesc cu ajutorul unor cârlige şi dau penei aspect de lamă. Fulgii sunt mai scurţi, au axa mai flexibilă şi acoperă tot corpul. Puful are axa foarte scurtă, iar firişoarele sunt izolate şi răsfirate. Fulgii şi puful contribuie la menţinerea temperaturii constante a corpului (42° C) şi micşorează greutatea în timpul zborului. Penele şi fulgii pot avea culori diferite fiind caractere de recunoaştere şi deosebire între specii. Penajul se schimbă prin năpârlire.

Capul este mic, rotund, mobil şi are în partea anterioară ciocul format din maxilare alungite, fără dinţi şi acoperite cu o materie cornoasă. La baza ciocului se află două umflături pe care se observă nările. Ochii sunt aşezaţi pe părţile laterale ale capului şi au 3 pleoape: superioară (fixă), inferioară (mobilă) şi o membrană subţire care acoperă ochii, ferindu-i de lumina puternică. Urechile nu au pavilioane, auzul este bine dezvoltat la fel ca şi văzul. Mirosul şi pipăitul sunt slab dezvoltate. Trunchiul are formă ovală şi se termină cu o coadă scurtă pe care se află pene tari.

Membrele anterioare sunt transformate în aripi care servesc la zbor. Membrele posterioare sunt adaptate pentru mers şi sunt acoperite cu o piele solzoasă, ca la reptile. Degetele, terminate cu gheare, folosesc la prinderea pe ramuri. Porumbelul este o pasăre bună zburătoare. Aripile, care lovesc aerul, sunt puse în mişcare de muşchi puternici. Ei se prind cu un capăt de oasele aripilor şi cu celalat capăt de o creastă a sternului, numită carenă. Zborul este înlesnit de oasele porumbelului, subţiri şi pline cu aer. Ele se numesc oase pneumatice. Scheletul şi musculatura păsărilor au suferit modificări importante în legătură cu adaptarea la mediul aerian şi staţiunea bipedă.

Sistemul nervos al păsărilor este mai bine dezvoltat ca la reptile. Aparatul circulator are inima alcătuită din 4 cămăruţe, două atrii, două ventricule, iar sângele oxigenat nu se amestecă cu cel neoxigenat. Aparatul digestiv a suferit modificări legate de tipul de hrană şi modul de hrănire. Porumbelul se hrăneşte cu seminţe, pe care le apucă cu ciocul şi le înghite. Cavitatea bucală este lipsită de dinţi, iar limba este musculoasă şi acoperită cu un strat cornos. Seminţele înghiţite ajung într-o dilatare a esofagului, numită guşă. În ea seminţele se înmagazinează şi se înmoaie. Trec apoi în stomacul glandular, care secretă suc gastric. Hrana incomplet digerată trece în stomacul musculos (pipotă) unde, cu ajutorul nisipului şi pietricelelor, se transformă într-o pastă care trece în intestinul subţire. Sucul intestinal, pancreatic şi fierea contribuie la definitivarea digestiei. Substanţele hrănitoare trec în sânge, iar resturile de hrană ajung în intestinul gros apoi în ultima lui porţiune, cloaca. Tot aici ajung urina, produsă de rinichi, şi ouăle. Excrementele, ouăle şi urina sunt eliminate prin orificiul cloacal.

Aparatul respirator a suferit modificări în legătură cu mediul aerian. El este alcătuit din căi respiratorii (laringe, trahee, bronhii) şi din plămâni. Porumbelul respiră prin plămâni, care sunt în legatură cu 9 saci aerieni de la care pornesc ramificaţii care ajung la oase. Intrarea şi ieşirea aerului din plămâni se produce prin ridicarea şi coborârea aripilor. La ridicarea aripilor, sacii aerieni se dilată şi aerul pătrunde în ei trecând prin plămâni, unde rămâne o parte din oxigen. Prin lăsarea aripilor, sacii aerieni sunt comprimaţi şi aerul trece din nou prin plămâni. Aici lasă o altă cantitate de oxigen şi se încarcă cu dioxid de carbon, care apoi este eliminat. Deci, inspiraţia şi expiraţia se fac automat fără cheltuială de energie. Sacii aerieni au rol de a regla respiraţia în timpul zborului şi de a micşora greutatea corpului. În repaus, respiraţia se face datorită mişcărilor efectuate de cutia toracică.

Aparatul excretor este alcătuit din 2 rinichi, mai dezvoltaţi decât la reptile, şi uretere, care se deschid în cloacă. Lipseşte vezica urinară.

Porumbeii trăiesc în perechi. Ei construiesc cuibul în care după fecundaţia internă, femelele depun ouă. Acestea sunt clocite de amândoi, pe rând. Din ouă ies pui golaşi, neputincioşi, cu ochii închişi, care nu pot zbura. Sunt hrăniţi cu un lichid alb, secretat de guşa porumbiţei, până când se pot hrăni singuri cu grăunţe. Există diferite rase de porumbei: Voiajor, Cavaler, Coadă de păun, etc. Porumbeii domestici îşi au originea în porumbeii sălbatici.

Păsările au luat naştere din reptile. Forma şi învelişul corpului, aripile, oasele pneumatice şi sacii aerieni sunt adaptări la viaţa de zbor.

Porumbelul publicat: 2014-05-02T11:34:15+00:00, actualizat: 2016-03-22T13:41:38+00:00 by Gimnaziu.info

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *