Poseidon şi Atena de Alexandru Odobescu

Basmul mitologic Poseidon şi Atena de Alexandru Odobescu

Un oarecare Erechteu începuse să clădească o cetate pe un loc sterp, de-alungul apelor Kefisului. El era părintele şi căpetenia unui popor de mândri voinici, şi, cu toate că cetatea lui era încă mică şi puţin arătoasă, în înţelepciunea sa, Zeus, prevăzuse că ea are să fie într-o zi cea mai vestită din câte cetăţi s-au înălţat aievea pe pământ.

De aceea, un zeu şi o zeiţă, adică Poseidon, împăratul mărilor, şi fecioara Atena, fiica preaiubită a lui Zeus, se certau amândoi, care dintre ei să dea numele său cetăţii lui Erechteu. Ca să curme ceartă, Zeus hotărî o zi pentru că, în faţa adunării tuturor zeilor celor mai mari care locuiau pe culmea Olimpului, să li se aleagă dreptatea.

Când veni acea zi, zeii se aşezară pe scaunele lor de aur, rânduite în cerc, pe malul Kefisului. Mai presus de toate se înalţa tronul lui Zeus, părintele zeilor şi al oamenilor, şi alături de dânsul şedea zeiţa Hera, soţia lui.

Fiii oamenilor aveau voie să ridice ochii asupra lor, deoarece Zeus îşi lăsase la o parte fulgerele sale, iar ceilalţi zei veniseră şi dânşii acolo lipsiţi de strălucirile lor care iau vederile, ca să fie de faţă la judecata dintre Poseidon şi Atena.

Acolo era Febus Apolo, cu lira sa de aur în mână şi cu chipul său blând şi luminos; dar ochii lui nu scăpărau scântei, ca în ceasurile de mânie, şi suliţa lui, de care nu se pot feri sufletele înşelătoare şi limbile mincioase, stă rezemată de scaun. Alături de dânsul, Artemis, fecioara care îşi petrecea zilele vânând pe uscat fiarele sălbatice şi jucându-se cu zânele Nimfe, prin stuful de pe malul răului Erotas.

Lângă Zeus se afla Hermes, crainicul, care, în adunări, înalţă glasul în numele zeilor; tot sprinten şi tot frumos, el ţinea în mână caduceul, sau toiagul său cu aripi, prin care îndeplinea poruncile tatălui său. Apoi, de-a rândul, veniră să se aşeze Hefaistos, meşterul focului, şi Hestia, zeiţa casnică, ce poartă grijă vetrei, şi Ares, zeiescul războinic, turbat după lupte, şi Dionisos, cel mult dedulcit cu ospeţele şi cu cupele de vin, în sfârşit, Afrodita, gingaşa zeiţa răsărită din spuma marilor care, atunci când se iveşte, umple lumea de zâmbete şi de lacrimi.

În faţa acestora stăteau amândoi măreţii potrivnici, aşteptând judecata lui Zeus. Atena ţinea strâns în mâna stângă suliţa ei cea nebiruită şi, la mijlocul pavezei sale din piele de capră, ascuns vederii muriorilor, era acel îngrozitor chip al Medusei, pe care niciun om nu-l poate privi fără ca să pice îndată mort.

Aproape de ea stă Poseidon, încrezător în marea lui putere şi aşteptând, cu o trufaşă nepăsare, rezultatele judecăţii. În mâna dreaptă ţinea cu mândrie furca lui cu trei dinţi, care zguduie pământul şi despică apele mării.

Hermes, vestitorul zeilor, se sculă de pe scaunu-i de aur şi, cu glas răsunător, vorbi astfel către adunarea măreaţă a zeilor: „Ascultaţi voinţa lui Zeus, care va alege între Poseidon şi Atena! Cetatea lui Erechteu va purta numele aceluia dintre aceşti doi zei, care va face să răsară din pământ darul cel mai folositor pentru fiii oamenilor. Dacă acel dar va veni de la Poseidon, cetatea se va chema Poseidonia; iar de va veni de la Atena, se va numi pururea Atena!”

Împăratul Poseidon se scoală cu toată fala măririi sale şi izbeşte jos pământul cu tridentul său. Se cutrermură muntele până în băierile lui; pământul se deschise şi, din adâncul său, se repezi un cal, precum încă nu s-a mai văzut, ager şi încordat. Mai alb decât fulgii de zăpadă îi era părul, iar coama lui răsfirată fâlfâia mândru în vânt, când bătu cu copita în ţărână şi se porni, în vesele salturi, prin vâlcele şi prin costişe. Poseidon zise: „Acesta este darul meu. Priviţi-l şi nu mai staţi la îndoială; daţi numele meu cetăţii; căci, cine va putea, oare, să dea fiilor oamenilor un dar mai de preţ decât calul?”

Atena, liniştită, cu ochii săi albaştri ca cerul, se uită drept la zei; ea se plecă binişor şi înfipse în pământ un sâmbure mărunt, pe care îl ţinea în mâna dreaptă. Nicio vorbă nu spuse, ci se uită mereu la adunare, fără nicio grijă. Atunci, se zări încolţind din pământ un lăstăraş, care repede crescu mare, dete ramuri şi se acoperi cu frunze. El se înălţă din ce în ce mai mult, până ce se arătă un pom mare, împodobit cu frunziş verde şi stufos, şi încărcat cu rod îmbelşugat.

Atunci Atena zise: „Vezi, o, Zeus! nu preţuieşte oare mai mult darul meu decât al lui Poseidon? Calul pe care el l-a dăruit fiilor oamenilor, va aduce printre dânşii bătălii, lupte şi griji; iar pomul meu, măslinul, e chiar un semn de pace şi de belşug, o dovadă de tărie şi de sănătate, un chezaş al fericirii şi al libertăţii. Oare, spune, nu se cuvine mai bine ca cetatea lui Erechteu să poarte numele meu?”

Atunci, într-o unire, se auziră răsunând, din glasul tuturor zeilor, aceste cuvinte: „Darul Atenei este, fără îndoială, cel mai bun ce s-ar putea face fiilor oamenilor. El vesteşte că cetatea lui Erechteu va fi mai mare în pace decât în războaie, şi că, într-însa, libertatea va preţui mai mult decât pururea. Rămână, dar, cetăţii, numele Atenei!”

Zeus, feciorul lui Cronos, făcu semn din sprânceană că primeşte de bun sfatul zeilor; pletele nemuritoare ale părului său fâlfâiră pe a sa frunte, iar pământul se cutremură sub picioarele lui, când se sculă de pe tronu-i de aur, ca să se întoarcă în palatele sale din Olimp.

Zeiţa Atena rămase mai în urmă şi câtă, lung şi cu dor, la pământul care, de acum înainte, era al ei. Ea îşi întinse suliţa ocrotitoare pe deasupra cetăţii lui Erechteu şi vorbi aşa: „A mea a fost izbânda, şi aici îmi voi aşeza locuinţa. Copiii mei vor creşte aici, liberi şi fericiţi, şi fiii oamenilor vor veni ca să înveţe legile dreptăţii şi ale cumpătului. Atunci vor vedea ei câte minuni pot să facă mâinile muritorilor, când sunt ajutaţi de zeii Olimpului. Când însă făclia libertăţii se va stinge pentru Atena, de aici va fi purtată pe aiurea, spre luminarea altor popoare. Oamenii vor cunoaşte că darurile mele sunt cele mai bune şi vor zice pururea că preţuirea legilor şi dorul neatârnării în cugete şi în fapte le vin din cetatea lui Erechteu, care va purta pe veci numele Atenei!”.

Poseidon şi Atena de Alexandru Odobescu publicat: 2013-03-19T09:52:53+00:00, actualizat: 2016-03-22T13:41:48+00:00 by Gimnaziu.info

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *