Povestea unui om leneş de Ion Creangă

Povestea unui om leneş de Ion CreangăPovestea unui om leneş de Ion Creangă

Cică era odată într-un sat un om grozav de leneş; de leneş ce era, nici îmbucătura din gură nu şi-o mesteca. Şi satul, văzând că acest om nu se dă la muncă nici în ruptul capului, hotărâ să-l spânzure, pentru a nu mai da pildă de lenevire şi altora. Şi aşa, se aleg vreo doi oameni din sat şi se duc la casa leneşului, îl umflă pe sus, îl pun într-un car cu boi, ca pe un butuc nesimţitor, şi hai cu dânsul la locul de spânzurătoare!
Aşa era pe vremea aceea.
Pe drum se întâlnesc ei cu o trăsură în care era o cucoană. Cucoana, văzând în carul cel cu boi un om care sămăna a fi bolnav, întrebă cu milă pe cei doi ţărani, zicând:
– Oameni buni! Se vede că omul cel din car e bolnav, sărmanul, şi-l duceţi la vro doftoroaie undeva, să se caute.
– Ba nu, cucoană, răspunse unul dintre ţărani; să ierte cinstită faţă dumnevoastră, dar aista e un leneş care nu credem să fi mai având păreche în lume, şi-l ducem la spânzurătoare, ca să curăţim satul de-un trândav.
– Alei! oameni buni, zise cucoana, înfiorându-se; păcat, sărmanul, să moară ca un câne, fărădelege! Mai bine duceţi-l la moşie la mine; iacătă curtea pe costişa ceea. Eu am acolo un hambar plin cu posmagi, ia aşa, pentru împrejurări grele, Doamne fereşte! A mânca la posmagi şi-a trăi şi el pe lângă casa mea, că doar ştiu că nu m-a mai perde Dumnezeu pentr-o bucăţică de pâne. Dă, suntem datori a ne ajuta unii pe alţii.
– I-auzi, măi leneşule, ce spune cucoana; că te-a pune la coteţ, într-un hambar cu posmagi, zise unul dintre săteni. Iaca peste ce noroc ai dat, bată-te întunerecul să te bată, uriciunea oamenilor! Sai degrabă din car şi mulţămeşte cucoanei, că te-a scăpat de la moarte şi-ai dat peste belşug, luîndu-te sub aripa dumisale. Noi gândeam să-ţi dăm sopon şi frânghie. Iar cucoana, cu bunătatea dumisale, îţi dă adăpost şi posmagi; să tot trăieşti, să nu mai mori! Să-şi puie cineva obrazul pentru unul ca tine şi să te hrănească ca pe un trântor, mare minune-i şi asta. Dar tot de noroc să se plângă cineva… Bine-a mai zis cine-a zis că: „Boii ară şi caii mănâncă”. Hai dă răspuns cucoanei, ori aşa, ori aşa, că n-are vreme de stat la vorbă cu noi.
– Dar muieţi-s pormagii? zise atunci leneşul, cu jumătate de gură, fără să se cârnească din loc.
– Ce-a zis? întrebă cucoana pe săteni.
– Ce să zică, milostivă cucoană, răspunde unul. Ia, întreabă, că muieţi-s posmagii?
– Vai de mine şi de mine, zise cucoana cu mirare, încă asta n-am auzit! Da’ el nu poate să şi-i moaie?
– Auzi, măi leneşule: te prinzi să moi posmagii singur, ori ba?
– Ba, răspunse leneşul. Trageţi mai bine tot înainte! Ce mai atâta grijă pentru astă pustie de gură!
Atunci unul dintre săteni zise cucoanei:
– Bunătatea dumneavoastră, milostivă cucoană, dar degeaba mai voiţi a strica orzul pe gâşte. Vedeţi bine că nu-l ducem noi la spânzurătoare numai aşa, de flori de cuc, să-i luăm năravul. Cum chitiţi? Un sat întreg n-ar fi pus oare mână de la mână ca să poată face dintr-însul ceva? Dar ai pe cine ajuta? Doar lenea-i împărăteasă mare, ce-ţi baţi capul!
Cucoana atunci, cu toată bunăvoinţa ce ave, se lehămeseşte şi de binefacere şi de tot, zicând:
– Oameni buni, faceţi dar cum vă va lumina Dumnezeu!
Iar sătenii duc pe leneş la locul cuvenit şi-i fac felul.
Şi iaca aşa au scăpat şi leneşul acela de săteni, şi sătenii aceia de dânsul. Mai poftească de-acum şi alţi leneşi în satul acela, dacă le dă mâna şi-i ţine cureaua.
Ş-am încălecat pe-o şa şi v-am spus povestea aşa.

Povestea unui om leneş de Ion Creangă publicat: 2013-05-02T11:25:29+00:00, actualizat: 2016-03-22T13:41:46+00:00 by Gimnaziu.info

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *