Substanţa pură, Amestecuri de substanţe, Soluţii

Substanţa pură

Substanţa pură este substanţa perfect curată, a cărei compoziţie rămâne neschimbată prin operaţii fizice.

Amestecuri de substanţe

Prin luarea împreună a două sau mai multe substanţe între care nu au loc fenomene chimice, se obţin amestecuri de substanţe.

Amestecurile se pot clasifica în:
– amestecuri omogene, care au în toată masa lor aceeaşi compoziţie şi aceleaşi proprietăţi;
– amestecuri neomogene (eterogene), care au compoziţie diferită în masa lor şi proprietăţi diferite.

Substanţa pură, Amestecuri de substanţe, Soluţii

Soluţii

Amestecurile omogene formate din două sau mai multe substanţe între care nu se produc fenomene chimice se numesc soluţii.

Fenomenul în urma căruia o substanţă solidă, lichidă sau gazoasă se răspândeşte printre particulele altei substanţe, formând soluţii se numeşte dizolvare.

Proprietatea unei substanţe de a se dizolva în altă substanţă se numeşte solubilitate.

Cantitatea de substanţă dizolvată într-o anumită cantitate de soluţie se numeşte concentraţie.

Soluţia care conţine cantitatea maximă de substanţă dizolvată, la o anumită temperatură, se numeşte soluţie saturată.

Soluţia care poate dizolva noi cantităţi de substanţă, până la saturaţie, se numeşte soluţie nesaturată.

Cantitatea de substanţă dizolvată în 100 g soluţie se numeşte concentraţie procentuală.



Substanţa pură, Amestecuri de substanţe, Soluţii publicat: 2019-09-24T08:37:28+03:00, actualizat: 2019-09-24T09:48:50+03:00 by Gimnaziu.info