Vânt străin de Tudor Arghezi

Poezia Vânt străin de Tudor Arghezi

Vântul nostru mic mă cruţă.
Merge-ncet după căruţă.
Mâna boii grei la pas
Şi dejugă la popas.
Suflă-n foc şi în ceaun.
E copilul nostru bun.

Vântul cel adevărat
E străin şi-nvierşunat.
Ca o bucată de apă,
N-are loc în ce să-ncapă,
Nici pe piscuri nici în groapă.
N-are de ajuns pământ.
Câmpul meu îi este strâmt.

Pustnic şi întărâtat,
Plugul şi l-a-ngenuncheat.
Rupe, scurmă şi sfărâmă,
Umple cerul de ţărână.
Îşi mână cu miile,
Negre, hergheliile.
Răscoleşte mările,
Le varsă căldările …

Ia-n vârteje turmele
Şi le pierde urmele,
În spinare, să răstoarne
Taurii izbiţi, în coarne.
Pune zările pe fugă,
Prinde munţii şi-i înjugă,
Cu pădurile gălbui
Alergând în hora lui.

Vântului, noi, venetic
Nu-i putem cânta nimic.

Vânt străin de Tudor Arghezi publicat: 2014-03-31T17:10:30+00:00, actualizat: 2016-03-22T13:41:39+00:00 by Gimnaziu.info

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *