Biotop
Mediul de viaţă se caracterizează prin diferiţi factori naturali. Cei lipsiţi de viaţă se numesc factori abiotici, iar vieţuitoarele sau produşii acestora se numesc factori biotici.
Totalitatea factorilor abiotici prezenţi într-un anumit spaţiu de viaţă care asigură existenţa unei comunităţi de vieţuitoare se numeşte biotop.
Structura unui biotop
Structura unui biotop este dată de totalitatea factorilor abiotici. Ei pot fi:
– geologici (natura substratului: rocă, tip de sol; tipul de apă: stătătoare, curgătoare)
– geografici (poziţia geografică pe Glob, altitudinea şi latitudinea)
– mecanici (mişcarea aerului: vânt; mişcarea apei: curenţi, valuri, maree; cutremurele; erupţiile vulcanice)
– fizici (lumina: durata şi intensitatea iluminării; temperatura; apa: umiditatea aerului şi a solului)
– chimici (azotul: în sol sau din aer; O2 – necesar în respiraţie; CO2 – necesar în fotosinteză; substanţe minerale din sol necesare în nutriţia plantelor; substanţe organice din sol necesare unor organisme heterotrofe).
Biocenoza
Populaţia grupează toţi indivizii unei specii dintr-un spaţiu bine delimitat. Ea formează o comunitate de reproducere.
Comunitatea de populaţii (plante, animale, microorganisme) caracteristice unui anumit biotop aflate în relaţii interspecifice se numeşte biocenoză.
Biocenozele pot fi:
– terestre (plantele, animalele, microorganismele dintr-o pădure)
– acvatice (algele, plantele submerse şi emerse, peştii, scoicile etc. dintr-un lac)
Structura unei biocenoze
Pentru a înţelege structura unei biocenoze se au în vedere anumite caracteristici ale acesteia şi anume:
– frecvenţa unei specii – proporţia (exprimată în procente) dintre numărul de probe conţinând specia dată şi numărul total de probe adunate în acelaşi timp (de exemplu, algele verzi sunt mai frecvente în zonele unde este mai multă lumină)
– constanţa – se referă la consecvenţa speciilor în biocenoză (de exemplu, în biocenozele cu multe specii constanţa este mai mare)
– abundenţa – proporţia (exprimată în procente) dintre numărul şi greutatea (biomasa) indivizilor unei specii faţă de cele ale celorlalte specii dintr-o probă sau din totalul probelor adunate în acelaşi timp (de exemplu, gândacul de Colorado dintr-o cultură de cartof este în număr mare şi are biomasa mult mai redusă în comparaţie cu numărul şi biomasa plantelor de cartof din acea cultură)
– dominanţa – se referă la prezenţa majoritară a unei specii în biocenoză (de exemplu, stuful este specia dominantă din Delta Dunării)
– diversitatea – este determinată de numărul de specii din structura biocenozei (de exemplu, pădurile de foioase au un număr mare de populaţii în comparaţie cu pădurile de conifere; pajiştile de munte în comparaţie cu cele de stepă etc.); cu cât gradul de diversitate este mai mare cu atât biocenoza este mai stabilă.
Populaţia
Fiecare populaţie, ca şi în cazul biocenozei, prezintă anumite caracteristici, dintre care unele sunt mai importante.
– Efectivul populaţiei reprezintă numărul de indivizi al unei populaţii la un moment dat.
– Densitatea populaţiei este numărul de indivizi raportat la unitatea de suprafaţă sau volum (de exemplu 1000 arbori/ha, 10000 larve de insecte/m3 de apă etc.).
– Distribuţia în spaţiu a indivizilor poate fi: uniformă, grupată, întâmplătoare.
– Structura pe vârste se exprimă prin proporţiile diferitelor clase de vârstă (tineri, maturi, vârstnici). În funcţie de reproducere există trei vârste ecologice: preproducătoare (până la prima reproducere); reproducătoare (între prima şi ultima reproducere); postreproducătoare (după ultima reproducere).
– Structura pe sexe diferă şi ea foarte mult. Dominarea femelelor presupune dezvoltarea numerică a populaţiilor, cea a masculilor presupune regresul populaţiei, iar raportul de egalitate 1:1 presupune o populaţie stabilă.
Dinamica populaţiei
Dinamica populaţiei reprezintă totalitatea modificărilor cantitative ale unei populaţii sub influenţa variaţiilor diferiţilor factori abiotici şi biotici.