Echilibru european: principiu de organizare a relaţiilor internaţionale potrivit căruia, printr-un sistem de alianţe, trebuia împiedicată expansiunea teritorială sau preponderenţa politică a unei mari puteri, în dauna celorlalte.
Legitimitate: principiu potrivit căruia pe tronul unei ţări trebuia să se afle monarhi de drept divin („legitimi”).
Statu-quo: situaţie a frontierelor la un moment dat.
Autonomie politică: drept de autoconducere în problemele interne.
Carbonari: nume dat membrilor unei societăţi secrete italiene, datorită faptului că aceştia se reuneau în colibele unor negustori de cărbuni.
Cortesuri: parlamente regionale în Spania.
Restauraţie: perioadă din istoria Franţei, cât s-a aflat reinstalată pe tron dinastia de Bourbon (1815 – 1830).
Ateliere naţionale: întreprinderi înfiinţate de stat cu scopul de a absorbi şomajul.
Guvern provizoriu: guvern revoluţionar, care avea drept principal obiectiv organizarea de noi alegeri.
Neoabsolutism: regim instaurat în Austria, caracterizat prin măsuri de centralizare, germanizare şi catolicizare.
Adunări ad-hoc: adunări convocate în mod excepţional, pentru a se pronunţa în legătură cu o anumită problemă.
Piaţă internă: teritoriul unei ţări pe care se desfăşoară activităţi comerciale neîngrădite de vămi interne.
Secesiune: acţiune de separare teritorială a unei anumite regiuni de statul din care face parte.
Federalism: concepţie politică ce susţinea ideea organizării statului într-o federaţie.
Federaţie: uniune de state care îşi păstrează propria organizare, având unele instituţii şi legi comune.
Iredentism: mişcarea politică din secolul al XIX-lea care avea ca obiectiv desprinderea de Autro-Ungaria a unor teritorii locuite de italieni, români şi slavi.
Panslavism: acţiune politică promovată de Rusia, care susţinea identitatea de interese şi necesitatea colaborării tuturor slavilor.