Sinonimele
Sinonimele sunt cuvinte cu formă diferită şi cu sens asemănător.
Sinonimele pot fi:
– substantive: noroc – şansă;
– verbe: a izbuti – a reuşi;
– adjective: prietenesc – amical;
– pronume: el – dânsul;
– numerale: întâiul – primul;
– adverbe: mereu – totdeauna;
– conjuncţii: deoarece – fiindcă;
– prepoziţii: către – spre;
– interjecţii: câţ – zât.
Sinonimele se stabilesc numai în context.
Se poate stabili o relaţie de sinonimie şi între o expresie şi un cuvânt sau între două expresii.
Toate sinonimele unui cuvânt alcătuiesc o serie sinonimică.
Cu ajutorul sinonimelor, se evită repetiţia.
Sinonime perfecte/aproximative
Sinonimele trebuie să denumească acelaşi aspect din realitate, fiind în funcţie de echivalenţa semantică:
– perfecte: – când sensurile sunt identice; natriu – sodiu;
– aproximative: – când sensul unuia sugerează obiectul, în limbajul artistic apărând chiar echivalenţe neaşteptate; „vatră de jăratic” (M. Eminescu) – lună.
Sinonime parţiale/totale
În funcţie de numărul de sensuri suprapuse, sinonimele pot fi:
– parţiale – când nu toate sensurile coincid; repede – iute;
– totale – când toate sensurile coincid; cupru – aramă.
Uneori, sensurile se pot suprapune, dar cuvintele nu pot fi înlocuite în acelaşi context, neputându-se face o echivalenţă între termenii din limbajul obişnuit şi un arhaism, un regionalism sau un termen ştiintific şi tehnic.
Antonimele
Anonimele sunt cuvinte cu sensuri complet opuse.
De obicei, antonimele sunt:
– substantive: veselie – tristeţe;
– verbe: a trăi – a muri;
– adjective: uman – inuman;
– adverbe: aici – acolo.
Există prefixe cu ajutorul cărora se pot forma antonime: ne-, in-, des-, (dez-, dis-, de-).