Patricienii
Familia era guvernată de şeful ei – părintele cel mai în vârstă – la fel cum statul era guvernat de rege.
Stingerea familiei datorită lipsei de urmaşi-bărbaţi era o mare nerorocire. De aceea părintele avea dreptul să înfieze copiii altora.
Aceste vechi familii, provenite din vechile ginţi, alcătuiau patriciatul din Roma.
Numai ei şi urmaşii lor puteau fi consideraţi cetăţeni romani şi numai ei se bucurau de toate onorurile.
Clienţii
Puterea familiilor de patricieni se întemeia atât pe vechimea şi bogăţia lor cât şi pe numeroşii clienţi ce depindeau de ele.
Populaţii învinse, străini aşezaţi în Roma, ţărani datornici, liberţi (sclavi eliberaţi), oricare dintre aceştia puteau deveni clienţi ai patricienilor.
Clienţii făceau parte din ginta protectorilor lor şi aveau obligaţia să-i servească în războaie sau la munca câmpului.
La rândul lor patricienii îi protejau şi-i ajutau în caz de nevoie.
Clienţii erau lăsaţi moştenire urmaşilor la fel ca bunurile familiei astfel încât, mai târziu, importanţi conducători au fost capabili să ridice întregi armate de clienţi. Acest obicei a fost întâlnit numai în Roma antică.
Plebeii
Pe măsură ce la Roma s-au aşezat mereu noi locuitori, numărul celor care nu erau cetăţeni a sporit. Ei au format plebea sau mulţimea.
Deşi erau oameni liberi şi cu dreptul de a practica negoţ, ei nu aveau drepturi politice.
Existau evident şi sclavi. Puţin numeroşi în vremurile de început, ei jucau un rol neînsemnat în viaţa comunităţii.