Toma Alimoş (Baladă populară)
Foicica fagului,
La poalele muntelui,
Muntelui Pleşuvului,
În mijlocul
Câmpului
La puţul
Porumbului,
Pe câmpia verde, -ntinsă,
Şi de cetine coprinsă,
Şade Toma Alimoş,
Haiduc din Ţara-de-Jos,
Nalt la stat,
Mare la sfat
Şi vitez cum n-a mai stat.
Şade Toma tolănit
Şi cu murgul priponit
În pripoane de argint,
Şi mănâncă frumuşel,
Şi bea vin din burduşel,
Şi grăieşte în ast fel:
– Închinar-aş, şi n-am cui!
Închinar-aş murgului,
Murgului sirepului,
Dar mi-e murgul vită mută,
Mă priveşte şi m-ascultă,
N-are gura să-mi răspundă!
Închinar-aş armelor,
Armelor drăguţelor,
Armelor surorilor,
Dar şi ele-s fiare reci,
Puse-n teci
De lemne seci!
Închinar-oi codrilor,
Ulmilor
Şi fagilor,
Brazilor,
Paltinilor,
Că-mi sunt mie frăţiori,
De poteri ascunzători;
D-oi muri,
M-or tot umbri,
Cu frunza m-or învăli,
Cu freamătul m-or jeli!
Şi cum sta
De închina
Codrul se cutremura,
Ulmi şi brazi
Se cletina
Fagi şi paltini
Se pleca
Fruntea
De i-o răcorea,
Mâna
De i-o săruta;
Armele din teci ieşea,
Murguleţu-i râncheza.
Până vorba-şi isprăvea,
Burduşelul
Ridica,
Vinişorul
Că gusta
Şi-n picioare se scula.
Ochii-şi negri d-arunca,
Peste câmpuri se uita
Şi departe ce-mi zărea?
Că-mi venea, mare, venea
Stăpânul
Moşiilor
Şi domnul câmpiilor,
Manea, slutul
Şi urâtul;
Manea, grosul
Ş-arţăgosul;
Venea, mare, ca vântul,
Ca vântul şi ca gândul,
Cu părul lăsat în vânt,
Cu măciuca de pământ.
Pân’ la Toma când sosea,
Din guriţă mi-i grăia:
– Bună ziua, verişcane!
– Mulţumescu-ţi, frate Mane!
– D-ale, Tomo Alimoş,
Haiduc din Ţara-de-Jos,
Nalt la stat,
Mare la sfat,
Pe la mine ce-ai cătat?
Copile
Mi-ai înşelat,
Florile
Mi le-ai călcat,
Apele mi-ai turburat,
Livezi
Verzi
Mi-ai încurcat,
Păduri
Mari
Mi-ai dărâmat.
Ia să-mi dai tu mie seamă,
Ia să-mi dai pe murgul vamă!
Toma, mare, d-auzea,
Din guriţa-i cuvânta:
– Cei văzut
Om mai vedea,
Ce-am făcut
Om judeca;
Pân-atuncea, măi fârtate,
Dă-ţi mânia la o parte
Şi bea ici pe jumătate,
Ca să ne facem dreptate!
Toma, pân’ să isprăvească,
Îi dă plosca haiducească
Pe jumate s-o golească,
Mânia s-o potolească,
Ca c-un frate să vorbească.
Manea stânga
Şi-ntindea
Să ia plosca
Şi să bea,
Iar cu drepta
Ce-mi făcea?
Paloş mic că răsucea,
Pântecele
I-atingea,
Maţele
I le vărsa
Şi pe cal încălica,
Şi fugea, nene, fugea,
Vitejia
Cu fuga!
Foicică de rogoz,
Savai, Toma Alimoş,
Haiduc din Ţara-de-Jos,
Nalt la stat,
Mare la sfat
Şi vitez cum n-a mai stat,
Cumpătul că nu-şi pierdea.
Mâna
La rană
Punea
Şi din gură cuvânta:
– D-alelei, fecior de lele
Şi viteaz ca o muiere,
Nu fugi, că n-am dat vamă,
Nu fugi, c-o să-mi dai seamă!
Vreme multă nu pierdea,
Maţele că-şi aduna,
Cu brâu lat se încingea,
Mijlocelul că-şi strângea
Şi la murgul se ducea,
Şi pe murg încălica,
Iar din gură mi-i grăia:
– Murgule, murguţul meu,
Dat-mi-te-a taică-tău
Ca să-mi fii de ajutor
La nevoie şi la zor,
Să te-ntreci cu şoimii-n zbor
Pân-o fi ca să nu mor.
Tinerel că m-ai slujit,
Dar ş-acuma, îmbătrânit,
Să te-ntreci la bătrâneţe
Cât puteai la tinereţe.
Azi te jur pe Dumnezeu
Să mă porţi ca gândul meu
Şi s-ajungi p-ăl câine rău,
Că mi-a răpus zilele,
Zilele, ca câinele,
Pentru tine murgule!
Până Toma se găteşte,
Murgul coama-şi netezeşte
Şi din gură mi-i grăieşte:
– Lasă şeaua, săi pe mine,
Şi de coama ţin-te bine,
Ca s-arăt la bătrâneţe
Ce-am plătit la tinereţe!
Până Toma se ţinea,
Murgul, mare, şi zbura;
Şi zbura tocmai ca vântul,
Fără s-atingă pământul.
Cât o clipă de zbura,
Mult pe Manea-l întrecea,
Iară Toma, de-l vedea,
Îndărăt se întorcea
Şi din fugă-i cuvânta:
– Maneo, Maneo, fiara rea,
Vitejia ţi-e fuga,
Că, de m-ai junghiat hoţeşte,
Mi-ai fugit şi mişeleşte.
Ia mai stai ca să-ţi vorbesc
Pagubele să-ţi plătesc,
Pagubele
Cu tăişul,
Faptele
Cu ascuţişul!
Bine vorbă nu sfârşea,
Murguleţu-şi repezea
Şi cu sete mi-l lovea;
Capu-n pulbere-i cădea,
Iar cu trupul sus, pe şea,
Calu-n lume se ducea.
Foicică micşunea,
Vreme multă nu trecea
Şi pe Toma-l ajungea
Moarte neagră, moarte grea.
De pe cal descalica,
Ochiul
Se-mpăienjenea,
Capul
I se învârtea
Şi-n des codru se pleca,
Iar din gură ce-mi grăia?
– D-alelei, murgutule,
D-alelei drăguţule,
Ce-am gândit
Am izbândit,
Dar şi ceasul mi-a sosit.
Sapă-mi groapa din picior
Şi-mi aşterne fânişor,
Iar la cap şi la picioare
Pune-mi, pune-mi câte-o floare:
La cap, floare
De bujor,
Să mi-o ia mândra cu dor,
La picioare,
Busuioc,
Să mă plângă mai cu foc.
Apoi, mare, să te duci,
Drumu-n codri să apuci
Pân’ la paltinii trăzniţi,
Unde-s fraţii poposiţi.
Nimeni frâul să nu-ţi puie,
Nici pe tine să se suie,
Făr’ d-un tânăr sprâncenat
Şi cu semne de vărsat,
Cu păr lung şi gălbior,
Care-mi este frăţior,
Frăţior de vitejie,
Tovarăş de haiducie.
Numai el frâul să-ţi puie
Şi pe tine să se suie;
Tu să-l porţi şi pe el bine,
Cum m-ai purtat şi pe mine!
Bine vorba nu sfârşea,
Sufleţelul că-şi dedea:
Codrul se cutremura,
Ulmi şi brazi
Se cletina
Fagi şi paltini
Se pleca
Fruntea
De i-o răcorea,
Mâna
De i-o săruta,
Şi cu freamăt îl plângea.
Murgul jalnic râncheza,
Cu copita că-mi săpa,
Groapă mică că-i făcea,
Fânişor îi aşternea,
Floricele că-i sădea,
Cu trei lacrimi le stropea,
Drumu-n codri c-apuca
Şi mergea, mare, mergea
Pân’ la paltinii trăzniţi,
La voinicii poposiţi.