Vegetaţia, Fauna şi Solurile Europei

Vegetaţia Europei

Vegetaţia naturală este formată din totalitatea plantelor care se întâlnesc pe un anumit teritoriu.

Vegetaţia este influenţată de climă (temperatură, precipitaţii, vânturi), relief, reţeaua hidrografică şi activităţile omului.

Elementul determinant îl constituie clima. De aceea, zonele de vegetaţie urmează destul de exact zonele de climă.

Vegetaţia naturală este cea care a existat până recent şi a fost puţin transformată de om. Multe dintre zonele cu vegetaţie naturală au fost transformate în terenuri agricole.

Zone de vegetaţie

Tundra

Tundra, situată în nord (Islanda, nordul Scandinaviei şi al Câmpiei Europei de Est), se dezvoltă în condiţii de climă rece. Se întâlnesc îndeosebi muşchi, licheni şi vegetaţie ierboasă, iar la limita sudică apar şi arbuşti (mesteacăn pitic, salcie pitică).

Taigaua (Pădurile de conifere)

Taigaua ocupă nordul Europei şi este formată, îndeosebi, din molid, brad şi pin, specii cu frunze tot timpul verzi.

Pădurile de amestec 

Pădurile de amestec cuprind conifere şi foioase; ele ocupă o fâşie continuă la sudul pădurilor de conifere.

Pădurile de foioase

Pădurile de foioase ocupă suprafeţe întinse în centrul şi vestul continentului; ele sunt formate din arbori cu frunze căzătoare (stejar, fag, ulm, tei, arţar, frasin).

Stepa

Stepa cuprinde suprafeţe întinse în nordul Mării Negre şi zona Mării Caspice. Vegetaţia ierboasă (pir, negară, colilie, păiuş) este adaptată la uscăciune. Spre zona de pădure apar şi arbori; această parte se numeşte silvostepă.

Vegetaţia de semideşert

Vegetaţia de semideşert se întâlneşte în zona Mării Caspice, în condiţii de uscăciune prelungită, şi cuprinde ierburi aspre, tufişuri, arbori fără frunze.

Vegetaţia mediteraneană

Vegetaţia mediteraneană este specifică bazinului Mării Mediterane şi cuprinde arbori şi arbuşti ce nu-şi pierd frunzele (stejar verde, stejar de plută, laur, mirt, cimbru), vegetaţie de tufişuri şi arbuşti (denumită maquis şi garriga), plantaţii de măslini.

Vegetatia, Fauna şi Solurile Europei

Fauna Europei

Fauna cuprinde totalitatea animalelor care trăiesc pe un anumit teritoriu.

Fauna este determinată de vegetaţie (unde animalele găsesc adăpost şi hrană) şi de condiţiile de climă.

Înainte de perioada glaciară, când clima era mai caldă, pe teritoriul Europei trăiau antilope, lei, tigri, elefanţi şi alte specii de animale. În timpul perioadei glaciare, Europa era populată de reni, urşi albi, mamuţi, zimbri, cerbi ş.a. După încheierea perioadei glaciare s-a modificat şi fauna.

Specii de animale

În nord (în tundră şi taiga)

– ursul alb, vulpea polară, iepurele polar, elanul, hermelina, renul, zibelina şi specii acvatice în mările arctice.

În centru (în pădurile de foioase)

– cerbul, căprioara, jderul, vulpea, lupul, ursul brun, râsul, mistreţul, veveriţa, pisica sălbatică.

În est (în stepă)

– iepurele, hârciogul, popândăul, dropia, reptile.

În sud (în zona mediteraneană)

– reptile, broasca ţestoasă, şerpi, muflonul, şacalul, diferite păsări.

Solurile Europei

Solul este partea afânată de la suprafaţa scoarţei terestre.

Este format din minerale, apă, aer, microorganisme, în care se dezvoltă rădăcinile plantelor.

Substanţele organice din sol constituie humusul.

Formarea şi tipul de sol depind de vegetaţie, faună, climă, rocă, relief, precum şi de timp.

Tipuri de soluri

În tundră

– soluri subţiri, rezultate din dezagregarea rocilor, care se dezvoltă pe un strat permanent îngheţat (spodosoluri sau soluri podzolice).

În taiga

– soluri podzolice şi, pe mari întinderi, turbării.

În zona pădurilor de foioase

– soluri brune, cenuşii şi soluri argiloase bogate în humus.

În stepă şi silvostepă

– se dezvoltă un sol cu o fertilitate deosebită, numit cernoziom.

În zona mediteraneană

– soluri roşcate-castanii şi terra rosa (pe substrat calcaros).

În regiunea semideşertică

– soluri nisipoase şi soluri roşcate.

Vegetaţia, Fauna şi Solurile Europei publicat: 2017-10-11T12:08:00+00:00, actualizat: 2017-10-11T13:08:36+00:00 by Gimnaziu.info