Prepoziţia
Prepoziţia este partea de vorbire care leagă un complement sau un atribut de cuvintele determinate.
Prepoziţiile sunt:
– simple: cu, de, după, în, la, pe etc.
– compuse: de la, de pe, de lângă, despre, înspre etc.
În limba română contemporană, prepoziţia cere cazul:
– acuzativ – marea majoritate a prepoziţiilor: pe, la, până, cu, din etc.
– genitiv – contra, asupra şi prepoziţiile provenite din adverbe articulate, înaintea, înapoia, deasupra, dedesubtul, înăuntrul etc. Aceste propoziţii cer dativul când se află înaintea unui pronume personal, forma neaccentuată (asupra-mi) şi acuzativul, când se află înaintea unui adjectiv pronominal posesiv (asupra mea)
– dativ – asemenea, aidoma, contrar, conform, potrivit (provenite din adverbe), datorită, mulţumită (provenite din participii), graţie (provenită din substantiv).
Locuţiunea prepoziţională
Locuţiunea prepoziţională este grupul unitar de cuvinte care se comportă ca o prepoziţie.
Locuţiunile prepoziţionale cer cazul:
– genitiv – în faţa, în spatele, în mijlocul, de-a lungul, în urma, în jurul, în preajma etc. Cer cazul dativ înaintea unui pronume personal (în juru-mi) şi în cazul acuzativ înaintea unui adjectiv pronominal posesiv (în jurul său)
– acuzativ – faţă de, în loc de, în afară de, împreună cu, conform cu etc. Aceste locuţiuni au drept ultim termen o prepoziţie care cere cazul acuzativ.