Evul Mediu – Societatea medievală

Societatea medievală

Evului Mediu îi este specific un sistem social şi politic cunoscut sub denumirea de feudalism.

Feudalismul a fost un sistem de organizare a societăţii în care aristocraţia agrară şi militară stăpânea pământul şi ţăranii.

Structurile de acest tip s-au impus în toată Europa în etape diferite, dar s-au dezvoltat mai complet în Franţa, în secolele IX-XIV.

Nobilii, ţăranii şi orăşenii

Nobilii şi ţăranii erau principalele categorii sociale în orânduirea feudală.

Nobilii, posesori de pământuri, deţineau puterea economică şi politică.

Ţăranii, lucrători ai pământului, şi-au pierdut, în număr tot mai mare, libertatea, ajungând în şerbie.

Evul Mediu - Societatea medievală

Alături de aceste categorii, locuitorii oraşelor au început să joace un rol mai tot mai important în viaţa societăţii, pe măsură ce s-au dezvoltat meşteşugurile şi comerţul.

Biserica în Evul Mediu

Una dintre cele mai importante instituţii ale societăţii medievale a fost Biserica.

Datorită autorităţii lor spirituale atât Biserica catolică (în vestul Europei), cât şi Biserica ortodoxă (în estul continentului) au jucat un rol deosebit în viaţa politică, spirituală, dar şi economică a statelor din această parte a lumii.



Evul Mediu – Societatea medievală publicat: 2020-02-02T14:53:24+02:00, actualizat: 2020-02-02T15:56:47+02:00 by Gimnaziu.info