Mamifere insectivore

Cârtiţa este răspândită în toate regiunile ţării. Trăieşte toată viaţa sub pământ, unde îşi sapă galerii, sub formă de reţele, ridicând muşuroaie la suprafaţa pământului. Corpul, cilindric, lung de aproximativ 16 cm, este terminat cu o coadă scurtă de 2 – 3 cm. Este acoperit cu o blană de culoare neagră, catifelată şi netedă, care o potejează de umiditate şi de frig. Capul are formă conică, este prevăzut cu un bot ascuţit, cu peri sensibili. În vârful botului se află nările. Ochii sunt mici, acoperiţi cu blană. Urechile nu au pavilioane. Auzul, mirosul şi pipăitul sunt bine dezvoltate şi o ajută să se orienteze în galeriile întunecoase. Membrele anterioare sunt scurte, groase, iar degetele, terminate cu gheare lungi, sunt unite printr-o membrană rezistentă. Ele servesc la săparea galeriilor. Membrele posterioare sunt mai lungi şi mai puţin dezvoltate, au degete libere şi terminate cu gheare ascuţite. Cu ele, scoate pământul din galerii. Cârtiţa calcă pe toată talpa. Deci, este un animal plantigrad.

Cârtiţa se hrăneşte în general cu insecte, larve, dar şi cu melci, rame, şoareci, şopârle etc. Sfărâma hrană cu dinţii ei ascuţiţi, conici, şi cu măselele, care au vârfuri ascuţite. Este un mamifer insectivor. Pe ambele maxilare cârtiţa are 44 de dinţi. Este lacomă, are nevoie de 40 – 50 g de hrană zilnic. Dacă în 24 de ore nu se hrăneşte, moare. Iarna este activă. În cuibul ei, căptuşit cu muşchi, iarbă şi frunze, femela naşte o dată sau de două ori pe an 4 – 5 pui mici, nedezvoltaţi, pe care îi hraneşte cu lapte. Blana cârtiţei poate fi întrebuinţată la confecţionarea căciulilor, gulerelor etc. Duşmanii ei sunt viperele, nevăstuicile şi păsările răpitoare de noapte.

Ariciul trăieşte în păduri, parcuri, câmpii, grădini şi se adăposteşte sub gardurii vii, sub rădăcinile şi în scorburile arborilor. Este activ noaptea, iar ziua doarme într-un culcuş de frunze. Când este atacat se face ghem, dar adesea cade pradă carnivorelor. Hrana lui este alcătuită, în general, din insecte, dar consumă şi viermi, melci, şoareci, şopârle, broaşte etc. Femela naşte mai mulţi pui de care îi hrăneşte cu lapte. Este un animal folositor, deoarece stârpeşte şoarecii şi insectele daunătoare.

Liliacul este singurul mamifer zburător din ţara noatră. Zboară noaptea, iar ziua stă ascuns în locuri întunecoase: păduri, podurile caselor, scorburi şi peşteri. Corpul este mic, acoperit cu blană deasă, de culoare maronie negricioasă. Scheletul este format din oase subţiri care, împreună cu muşchii de pe carenă, îl ajută la zbor. Capul este mic, gura este largă, iar urechile au pavilioane mari. Membrele anterioare sunt transformate în „aripi”. Între cele 4 degete şi pe laturile corpului se întinde o membrană subţire care-i foloseşte la zbor. Ea cuprinde membrele posterioare şi coada. Degetele au gheare care-i servesc la agăţat. Mirosul, auzul şi pipăitul sunt bine dezvoltate. În timpul zborului, scoate sunete ascuţite (ultrasunete), pe care urechea omului nu le percepe. Ele se lovesc de obiectele întâlnite şi se întorc modificate la urechile liliacului, atunci când în faţa lui se află un obstacol. Zborul lui este iute şi în zigzag. Oboseşte repede. În repaus, stă agăţat cu ghearele membrelor posterioare, cu capul în jos şi înfăşurat în aripi. Este insectivor. Dinţi lui sunt ca la cârtiţă. Femela naşte un pui, care are ochii închişi şi este lipsit de păr. Îl hrăneşte cu lapte. Iarna, hibernează în pivniţe, poduri şi peşteri. Cârtiţa, ariciul, liliacul sunt mamifere insectivore.

Caractere generale ale mamiferelor insectivore:
– Sunt mamifere mici, nocturne.
– Au dinţi ascuţiţi cu care străpung chitina insectelor.
– Unele dintre insectivore hibernează iarna.

Mamifere insectivore publicat: 2014-05-30T07:32:47+00:00, actualizat: 2016-03-22T13:41:38+00:00 by Gimnaziu.info

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *