America

Continentul american, considerat ca întreg, cuprinzând America de Nord şi Centrală (în jumătatea nordică) şi America de Sud (în jumătatea sudică), are o suprafaţă totală de peste 42 mil. km², foarte apropiată de a Asiei. El este situat în emisfera vestică a planetei noastre. Cele două subdiviziuni majore sunt delimitate de zona Canalului Panama.

Cunoscut târziu de europeni, a fost denumit, prin comparaţie, Lumea Nouă. Descoperirea Americii este momentul de început a ceea ce se numeşte „epoca marilor descoperiri geografice”. Principalul rezultat al acestei descoperiri îl va reprezenta, în secolele următoare „europenizarea Americii„.

Orientarea marilor trepte de relief este sub forma unor fâşii paralele între ele, dispuse de la nord la sud în lungul meridianelor. Datorită întinderii mari în latitudine, pe continentul american se întâlnesc toate tipurile de climă ale globului. Zonele de climă, vegetaţie, faună, soluri şi peisajele naturale, sintetizează zonalitatea fenomenelor naturale de la scara întregii planete.

America

Populaţia originară, predominant mongoloidă, provine din Asia. În prezent, însă, cea mai mare parte a populaţiei este formată din descendenţi ai europenilor. În comparaţie cu nordul continentului (până la Rio Grande), preponderent anglo-saxon, sudul, preponderent de origine hispanică şi portugheză, poartă denumirea de America Latină.

Există aglomeraţii urbane mari, printre cele mai importante din lume. Resursele, bogate şi diversificate, sunt repartizate diferenţiat pe întinderea continentului. Nordul (SUA şi Canada) se caracterizează printr-o economie dezvoltată, iar sudul se află, în prezent, în curs de dezvoltare.



America publicat: 2020-03-31T09:21:47+03:00, actualizat: 2020-03-31T10:11:57+03:00 by Gimnaziu.info