Secolul al XIX-lea a fost numit „secolul revoluţiilor” pentru că, prin acţiunea revoluţiilor agrară, industrială, din transporturi şi comunicaţii, precum şi a celor social-politice, Europa şi lumea întreagă şi-au înnoit structura şi aspectul.
Progresele ştiinţei şi ale tehnicii au făcut ca, în industrie, „era” cărbunelui şi a fierului să fie urmată de cea a petrolului şi a oţelului.
Vechea ordine socială întemeiată pe privilegii a fost treptat înlocuită prin alte categorii, ordonate după un nou criteriu: averea.
Transformările înnoitoare produse de capitalism s-au extins în toate ţările Europei şi, prin expansiunea colonială a marilor state, au cuprins şi celelalte continente.
În cadrul pieţei mondiale, contactele şi relaţiile dintre popoare şi civilizaţii s-au lărgit şi diversificat.
Regimurile politice absolutiste au fost înlocuite treptat de regimuri liberale care au permis o mai mare participare a cetăţenilor la viaţa publică locală şi centrală, au dezvoltat spiritul civic şi sentimentul responsabilităţii faţă de comunitate.
Împotriva opresiunii exercitate de regimurile absolutiste s-au afirmat valorile şi sentimentele naţionale, care au justificat lupta popoarelor oprimate pentru libertate şi pentru dreptul de a-şi crea state naţionale.
Concurenţa specifică societăţilor capitaliste a determinat şi evoluţia relaţiilor dintre marile state, ale căror interese opuse, confruntându-se pe tot globul, au dus la declanşarea primului război mondial.