Fiziologia sistemului digestiv
Digestia (mecanică, fizică, chimică)
Transformările mecanice, fizice şi chimice pe care le suferă alimentele de-a lungul tubului digestiv poartă, în ansamblu, numele de digestie.
Prin digestia mecanică, alimentele sunt zdrobite, sfărâmate şi frământate.
Prin digestia fizică se produce dizolvarea lor în salivă şi sucuri digestive.
Prin digestia chimică se produce dizolvarea lor în salivă şi sucuri gastrice.
Prin digestia chimică alimentele suferă transformări datorate enzimelor. Enzimele sunt substanţe care grăbesc reacţiile chimice din timpul digestiei (au rol catalizator).
Digestia bucală
Digestia bucală se desfăşoară în primul segment al tubului digestiv. Alimentele introduse în gură sunt sfărâmate cu ajutorul dinţilor, sub acţiunea muşchilor masticatori, şi impregnate cu saliva produsă de glandele salivare.
Saliva conţine apă, săruri minerale şi o enzimă.
Datorită mişcărilor limbii, alimentele sunt transformate într-un cocoloş moale, numit bol alimentar.
Digestia gastrică
Digestia gastrică se realizează datorită mişcărilor muşchilor din peretele stomacului; determină atât dilatarea stomacului în timpul depozitării bolurilor alimentare, cât şi amestecarea lor cu sucul gastric şi înaintarea spre pilor.
Sucul gastric conţine apă, enzime şi acid clorhidric.
Acest acid omoară bacteriile introduse în tubul digestiv o dată cu hrana şi activează unele enzime care transformă proteinele din alimente în proteine mai simple.
La sfârşitul digestiei gastrice rezultă o masă semilichidă şi acidă, numită chim gastric.
Digestia intestinală
Digestia intestinală se desfăşoară, în continuare, în intestinul subţire.
Prin contracţia muşchilor din peretele intestinului subţire, chimul format în stomac este mărunţit, amestecat cu enzime şi împins în tot lungul intestinului.
Aici intervin sucul pancreatic, bila şi sucul intestinal.
Bila, secretată de ficat, conţine apă, săruri minerale şi pigmenţi biliari care îi dau culoarea galben-verzuie; nu conţine enzime, dar pigmenţii biliari emulsionează grăsimile (le desfac în particule foarte mici) asupra cărora acţionează enzimele aflate în sucul pancreatic şi sucul intestinal.
În finalul digestiei intestinale, toate substanţele complexe din alimente sunt transformate în substanţe simple, cu moleculă mică, nutrimente.
Absorbţia intestinală
Intestinul subţire este sediul principal al procesului de absorbţie.
– Este bine vascularizat.
– Peretele vilozităţilor este un epiteliu unistratificat, care poate fi străbătut uşor de moleculele nutrimentelor.
– Cutele şi vilozităţile intestinale asigură o suprafaţă foarte mare de absorbţie (4-5 m2).
– În interiorul vilozităţilor se află capilare sanguine şi vase limfatice care preiau nutrimentele.
Absorbţia intestinală înseamnă trecerea produşilor finali ai digestiei (nutrimente: glucoză, acizi graşi, glicerină şi aminoacizi; apă; săruri minerale) în sânge, prin pereţii vilozităţilor intestinale.