Frunza
Frunza este un organ vegetativ al plantei care ajută la nutriţie. Ea poate îndeplini această funcţie datorită structurii sale.
Alcătuirea frunzei
Limbul este partea verde turtită şi lăţită a frunzei.
Peţiolul este condiţa frunzei.
Teaca, sau baza frunzei, este porţiunea cu care frunza se prinde de tulpină la nod.
Nervurile
Limbul este străbătut de nervuri. Din nervura principală se ramifică nervuri secundare.
Nervurile conţin vase conducătoare ce se continuă din tulpină. Acestea ajută totodată şi la menţinerea limbului întins.
Clasificarea frunzelor
După forma limbului:
– rotundă, ovală, cordată, lanceolată, sagitată, liniară, aciculară, fistulară.
După alcătuirea limbului:
– simple, compuse: palmate sau penate.
După marginea limbului:
– întreagă, zimţată, sinuată, lobată.
După poziţia frunzelor pe tulpină:
– alterne, opuse, verticilate, în rozetă.
Structura internă a frunzei
Epiderma superioară este stratul de celule care corespunde feţei superioare.
Epiderma inferioară este stratul de celule care corespunde feţei inferioare.
Miezul frunzei este spaţiul dintre cele 2 epiderme.
Miezul frunzei
Sub epiderma superioară se află celule ce conţin cloroplaste cu clorofilă, acestea formând ţesutul de asimilaţie, în care se desfăşoară principala funcţie a frunzei, fotosinteza.
Stomatele
În epiderme se află stomatele, care sunt celule modificate ca formă şi funcţie, fiind alcătuite din două celule stomatice în formă de bob de fasole iar între ele o scobitură numită ostiol.
Prin ostiol se asigură schimbul de gaze în timpul respiraţiei şi fotosintezei, precum şi eliminarea vaporilor de apă, prin transpiraţie.
În cazul în care planta pierde prea multă apă, ostiolul se închide iar în cazul excesului de apă ostiolul se deschide.
În epiderma limbului pot exista între 100 şi 1000 de stomate pe mm² care se închid şi se deschid asigurând schimbul de gaze dintre plantă şi mediul exterior.