Învăţaţii umanişti au prezentat geneza, caracterul romanic şi continuitatea românilor ca pe un lucru firesc şi asemănător cu formarea celorlalte popoare romanice europene: francez, italian, portughez, spaniol.
Teoria imigraţionistă s-a născut în secolele al XVIII-lea – al XIX-lea în contextul intensificării mişcării de emancipare naţională a românilor.
Ideile lui Robert Roesler şi ale susţinătorilor acestuia au servit interesele unor cercuri politice interesate în menţinerea unor structuri statale având la bază dreptul istoric medieval. Istoricii români şi străini, folosind o documentaţie bogată şi analizată ştiinţific, au demonstrat că teoria imigraţionistă se află în totală opoziţie cu adevărul istoric.
Ideile esenţiale privitoare la etnogeneza românilor în concepţia lui A. D. Xenopol
1. Elementul tracic constituie temelia etnică a poporului român.
2. Pe temelia tracică s-a altoit puternicul vlăstar roman.
3. Năvălirile barbarilor au împins populaţia daco-romană în munţi. Românii, deci, n-au părăsit niciodată Dacia Traiană.
4. Prezenţa termenilor creştini de origine romană se explică prin permanentele legături între populaţia romanizată din dreapta Dunării cu cea din stânga ei.
5. Arheologia, toponimia şi hidronomia aduc dovezi de netăgăduit ale continuităţii de viaţă a dacilor şi a daco-romanilor.
6. Dintre migratori, slavii au avut o înrâurire mai puternică asupra poporului român şi a limbii române.
7. Poporul român este o îmbinare a elementelor tracic, roman şi slav, din care cel roman este predominator şi fundamental şi dă poporului nostru caracterul unei naţionalităţi romanice.
Romanitate şi creştinism
Tradiţia Bisericii, confirmată de mărturii istorice, atestă răspândirea creştinismului încă din perioada stăpânirii romane a Daciei, proces care a cunoscut un ritm mai înalt începând cu epoca lui Constantin cel Mare (306-337).
O contribuţie decisivă la consolidarea noii religii în spaţiul carpato-pontic au avut-o misionarii proveniţi din spaţiul roman, unii deveniţi martiri, precum şi episcopii şi scriitorii creştini trăitori în aceste ţinuturi.
Dovezile epigrafice şi limba română evidenţiază originea latină a creştinismului românesc.
Creştinismul a reprezentat un aspect spiritual esenţial în cadrul umanităţii orientale, dar şi un element fundamental al etnogenezei româneşti.