Despre Vasile Alexandri
Vasile Alecsandri a fost un poet, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, diplomat, personalitate marcantă a Moldovei și apoi a României de-a lungul întregului secol al XIX-lea.
Prin acest imn, Vasile Alecsandri şi-a dovedit încă o dată respectul faţă de trecutul de luptă şi de dragoste de ţară.
Despre Ştefan cel Mare
Ștefan cel Mare a fost domnul Moldovei între anii 1457 și 1504. A domnit timp de 47 de ani, cea mai lungă domnie din epoca medievală din Țările Române.
Ștefan cel Mare a fost înzestrat cu mari calități de om de stat, diplomat și conducător militar. Aceste calități i-au permis să treacă cu bine peste momentele de criză majoră, generate de intervențiile militare ale statelor vecine.
În timpul domniei sale Moldova atinge apogeul dezvoltării sale statale, cunoscând o perioadă îndelungată de stabilitate internă, prosperitate economică și liniște socială.
Imn lui Ştefan cel Mare de Vasile Alecsandri (Imn)
(Imn cântat la serbarea junimii academice dată în memoria acestui domn la mănăstirea Putna, în 15/27 august 1871)
La poalele Carpaţilor,
Sub vechiul tău mormânt,
Dormi, erou al românilor,
O! Ştefan, erou sfânt!
Ca sentinele falnice
Carpaţii te păzesc
Şi de sublima-ţi glorie
Cu secolii şoptesc.
Când tremurau popoarele
Sub aprigii păgâni,
Tu le-apărai cu braţele
Vitejilor români.
Cu drag privindu-ţi patria
Şi moartea cu dispreţ,
Măreţ în sânul luptelor,
Şi-n pace-ai fost măreţ.
În cer apune soarele
Stingând razele lui,
Dar într-a noastre suflete
În veci tu nu apui!
Prin negura trecutului,
O! soare-nvingător.
Lumini cu raze splendide,
Prezent şi viitor.
În timpul vitejiilor,
Cuprins de-un sacru dor,
Visai unirea Daciei
Cu-o turmă ş-un păstor;
O! mare umbră-eroică,
Priveşte visul tău:
Uniţi suntem în cugete,
Uniţi în Dumnezeu.
În poalele Carpaţilor,
La vechiul tău mormânt,
Toţi în genunchi, o! Ştefane,
Depunem jurământ:
„Un gând s-avem în numele
Românului popor,
Aprinşi de-amorul gloriei
Ş-al patriei amor!”