I. Insecte
Insectele sunt artropodele cele mai evoluate şi cele mai numeroase (aproximativ 1 milion de specii).
Ele sunt adaptate la cele mai diverse condiţii de mediu.
II. Carabuşul de mai
Cărăbuşul de mai este un gândac cu corpul lung de 2 – 3 cm oval, de culoare arămie şi format din 3 părţi: cap, torace şi abdomen.
1. Corpul
Corpul este protejat de un înveliş tare format din chitină.
2. Capul
Pe cap se găsesc 2 antene în formă de evantai, formate din articole, cu care pipăie şi miroase.
Are 2 ochi compuşi din peste 8000 de ochi simpli, dar vederea este slabă.
Pe partea ventrală a capului se află gura, înconjurată de cele 6 piese ale aparatului bucal.
3. Toracele
Toracele este alcătuit din 3 segmente.
4. Aripile
Pe partea dorsală a segmentelor 2 şi 3 se găsesc aripile:
a) prima pereche de aripi tari, chitinoase, de culoare arămie se numesc elitre;
b) a doua pereche sunt aripi membranoase.
Elitrele acoperă toracele şi o parte din abdomen.
Aşa arată Cărăbuşul de mai
III. Gândaci, Coleoptere
Astfel de insecte cu o pereche de aripi tari, chitinoase, se numesc gândaci sau coleoptere (de la grec. coleos = tare, ptera = aripă).
1. Picioarele
Pe partea ventrală a segmentelor se află cele 3 perechi de picioare articulate.
Acestea sunt terminate cu câte 2 gheare ascuţite, cu care se prind de plante.
2. Abdomenul
Abdomenul este format din 8 segmente.
Pe marginea acestora se află câte o pereche de orificii mici, numite stigme, prin care intră aerul în organele de respiraţie, numite trahee.
3. Aparatul digestiv
Hrana, trece din gură în faringe, esofag, guşă, stomac şi intestin.
Aici se deschid tubuşoare, închise la un capăt, cu rol în excreţie.
4. Inima
Cărăbuşul are inima localizată în partea dorsală a abdomenului.
Ea este formată din mai multe cămăruţe, iar sângele este incolor.
5. Sistemul nervos
Sistemul nervos este ganglionar.
6. Înmulţirea
Cărăbuşul se înmulţeşte prin ouă, depuse în sol, din care se formează larve.
Ele trăiesc 3 – 4 ani, se hrănesc cu rădăcinile plantelor şi se transformă în pupe sau nimfe.
În luna mai, a celui de al 4-lea an, apar adulţii.
Aceste trasformări poartă numele de metamorfoză completă.
7. Exemple de coleoptere
a) cărăbuş;
b) croitor;
c) rădaşcă;
d) buburuză;
e) nasicorn;
f) gândac de Colorado.
8. Caractere generale ale coleopterelor
a) au două perechi de aripi: elitre şi aripi membranoase;
b) aparatul bucal este adaptat pentru tăiat şi mestecat;
c) se înmulţesc prin metamorfoză completă.