Interjecţia

Interjecţia este partea de vorbire care, folosită exclamativ, exprimă stări sufleteşti, îndemnuri sau reproduce sunete din natură. De obicei, interjecţia nu are funcţie sinctactică.

Interjecţiile exprimă:

senzaţii sau stări sufleteşti
acte de voinţă (îndemnuri, ordine).

Interjecţiile reproduc:

sunete care imită zgomotele din natură (onomatopee).

În comunicare interjecţiile pot fi folosite:

pentru a te adresa direct unei persoane: măi, mă, fă, bre (au acelaşi rol ca şi vocativul)
pentru a atrage atenţia cuiva asupra unui lucru: ia, iacă, iată, uite.

Interjecţia

Punctuaţia interjecţiei

După interjecţie se pune virgulă sau semnul exclamării.
Semnul exclamării pus după o interjecţie nu este considerat semn de punctuaţie finală, comunicarea putându-se continua cu literă mică.

Exemple de interjecţii

O, cât mă bucur că vine Paştele!
Uf, ce greu e!
Au, mă doare!
Vai, ce rău imi pare!
Ah, cât mă bucur!
Brrr! Ce frig!
!
Miau!
Cucurigu!
Buf!
Ei! Aţi cumpărat iepuraşi de ciocolată?
Vai! am uitat cozonacul în cuptor!


Interjecţia publicat: 2017-05-13T18:50:40+00:00, actualizat: 2017-05-13T20:08:13+00:00 by Gimnaziu.info