Sfinţii Părinţi au asemănat naşterea Fiului din Tatăl cu naşterea gândului din minte. S-a spus că, aşa cum naşterea gândului din minte e duhovnicească, tot aşa şi naşterea Fiului din Tatăl este duhovnicească şi, aşa cum îndată ce există mintea, există şi gândul, iar minte fără gând nu există, tot aşa, de când există Tatăl, există şi Fiul, şi Tatăl fără Fiul nu există.
Iisus Hristos
– este singurul Fiu, după fire, al lui Dumnezeu
– este o Persoană a Sfintei Treimi, fiind egal cu Tatăl
– are fire dumnezeiască şi omenească
– este născut din Tatăl
– este veşnic
– este de o fiinţă cu Tatăl.
Iisus Hristos ne învaţă să-L considerăm pe Dumnezeu Tatăl nostru ceresc. Astfel, relaţia dintre om şi Dumnezeu devine una intimă, ca între fiu şi tată:
– Deci voi, aşa să vă rugaţi: Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-Se numele Tău…
– Şi, mergând puţin mai înainte, a căzut cu faţa la pământ, rugându-Se şi zicând: Părintele meu, de este cu putinţă, treacă de la Mine paharul aceasta…
– Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă nici nu seceră, nici nu adună în pivniţe, şi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele?
Sfânta Treime
Să-L lăudăm şi să-L cinstim pe Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul, Dumnezeu Sfântul Duh, prin rugăciune!
Toate lucrările Bisericii se fac în numele Sfintei Treimi.
De obicei, Duhul Sfânt este pomenit după Tatăl şi după Fiul, nu pentru că este mai mic decât Tatăl şi decât Fiul, ci pentru faptul că orice lucrare săvârşită de Dumnezeu în lume porneşte de la Tatăl, e înfăptuită de Fiul şi e desăvârşită de Sfântul Duh.
Pentru a explica legătura dintre Persoanele Sfintei Treimi, Sfântul Simeon Noul Teolog, bazându-se pe Sfânta Scriptură, face următoarea analogie: Tatăl-casa, Fiul-uşa, Sfântul Duh-cheia.