Porumbelul (Aparatul digestiv, respirator, excretor, circulator, Sistemul nervos, Reproducerea)

Porumbelul

Aparatul digestiv

Aparatul digestiv a suferit modificări legate de tipul de hrană şi modul de hrănire. Porumbelul se hrăneşte cu seminţe, pe care le apucă cu ciocul şi le înghite.

Cavitatea bucală este lipsită de dinţi, iar limba este musculoasă şi acoperită cu un strat cornos. Seminţele înghiţite ajung într-o dilatare a esofagului, numită guşă. În ea seminţele se înmagazinează şi se înmoaie. Trec apoi în stomacul glandular, care secretă suc gastric.

Hrana incomplet digerată trece în stomacul musculos (pipotă) unde, cu ajutorul nisipului şi pietricelelor, se transformă într-o pastă care trece în intestinul subţire. Sucul intestinal, pancreatic şi fierea contribuie la definitivarea digestiei.

Substanţele hrănitoare trec în sânge, iar resturile de hrană ajung în intestinul gros apoi în ultima lui porţiune, cloaca. Tot aici ajung urina, produsă de rinichi, şi ouăle. Excrementele, ouăle şi urina sunt eliminate prin orificiul cloacal.

Aparatul respirator

Aparatul respirator a suferit modificări în legătură cu mediul aerian. El este alcătuit din căi respiratorii (laringe, trahee, bronhii) şi din plămâni.

Porumbelul respiră prin plămâni, care sunt în legatură cu 9 saci aerieni de la care pornesc ramificaţii care ajung la oase. Intrarea şi ieşirea aerului din plămâni se produce prin ridicarea şi coborârea aripilor.

Porumbelul (Aparatul digestiv, respirator, excretor, circulator, Sistemul nervos, Reproducerea)

La ridicarea aripilor, sacii aerieni se dilată şi aerul pătrunde în ei trecând prin plămâni, unde rămâne o parte din oxigen. Prin lăsarea aripilor, sacii aerieni sunt comprimaţi şi aerul trece din nou prin plămâni. Aici lasă o altă cantitate de oxigen şi se încarcă cu dioxid de carbon, care apoi este eliminat.

Deci, inspiraţia şi expiraţia se fac automat fără cheltuială de energie. Sacii aerieni au rol de a regla respiraţia în timpul zborului şi de a micşora greutatea corpului.

În repaus, respiraţia se face datorită mişcărilor efectuate de cutia toracică.

Aparatul excretor

Aparatul excretor este alcătuit din 2 rinichi, mai dezvoltaţi decât la reptile, şi uretere, care se deschid în cloacă. Lipseşte vezica urinară.

Aparatul circulator

Aparatul circulator are inima alcătuită din 4 cămăruţe, două atrii, două ventricule, iar sângele oxigenat nu se amestecă cu cel neoxigenat.

Sistemul nervos

Sistemul nervos al păsărilor este mai bine dezvoltat ca la reptile.

Reproducerea

Porumbeii trăiesc în perechi. Ei construiesc cuibul în care după fecundaţia internă, femelele depun ouă. Acestea sunt clocite de amândoi, pe rând.

Din ouă ies pui golaşi, neputincioşi, cu ochii închişi, care nu pot zbura. Sunt hrăniţi cu un lichid alb, secretat de guşa porumbiţei, până când se pot hrăni singuri cu grăunţe.

Rase de porumbei

Există diferite rase de porumbei: Voiajor, Cavaler, Coadă de păun etc. Porumbeii domestici îşi au originea în porumbeii sălbatici.



Porumbelul (Aparatul digestiv, respirator, excretor, circulator, Sistemul nervos, Reproducerea) publicat: 2023-03-02T08:23:13+02:00, actualizat: 2023-03-02T09:33:12+02:00 by Gimnaziu.info