Scheletul este alcătuit din trei părţi: cap, trunchi, membre.
Scheletul capului este format din cutia craniană şi oasele feţei. Cutia craniană adăposteşte creierul.
Scheletul trunchiului este format din coloana vertebrală, stern şi coaste.
Coloana verebrală este alcătuită din 33-34 vertebre. Acestea se suprapun, iar spaţiile libere din interiorul lor formează canalul vertebral în care este adăpostită măduva spinării. Între vertebre se găsesc discuri cartilaginoase, care conferă coloanei vertebrale o oarecare mobilitate. Poziţia verticală pe care o are omul determină apariţia curburilor coloanei vertebrale, cu regiunile cervicală, dorsală, lombară, sacrală, coccigiană (coccis).
Cele 12 perechi de coaste se prind de vertrebre (în partea posterioară), iar primele 7 se articulează, în partea anterioară, cu sternul. Coastele, sternul şi coloana vertebrală formează cutia toracică, în care sunt adăpostite inima, plămânii şi vase de sânge importante.
Scheletul membrelor este format din scheletul membrelor superioare şi scheletul membrelor inferioare.
Membrul superior se leagă de trunchi prin centura superioară formată din omoplat şi claviculă. Osul braţului se numeşte humerus, iar oasele antebraţului se numesc radius şi ulnă. Scheletul mâinii este alcătuit din oasele încheieturii, oasele palmei şi falangele degetelor.
Membrul inferior se leagă de trunchi prin centura inferioară, alcătuită din oasele coxale, care în partea posterioară se sudează cu osul sacral. Împreună cu osul sacral, alcătuit din 5 vertebre sudate, oasele coxale formează bazinul.
Cel mai lung os din corp, osul coapsei, se numeşte femur. Oasele gambei poartă denumirea de tibie şi peroneu, iar oasele piciorului sunt: oasele gleznei, oasele labei şi falangele degetelor.
Pe partea anterioară a articulaţiei genunchiului se găseşte rotula.
Oasele se deosebesc nu numai prin poziţia şi mărimea lor, ci şi prin formă şi structură.
Oasele lungi, cum sunt femurul şi humerusul, au capetele bombate (epifize), acoperite de cartilaj de articulaţie, iar partea centrală, mai lungă (diafiza), acoperită de o membrană vascularizată, numită periost.
Oase late sunt omoplatul, sternul, oasele cutiei craniene.
Oase scurte sunt cele de la încheietura mâinii şi piciorului, cât şi vertebrele.
Oasele se leagă între ele prin articulaţii fixe (oasele cutiei craniene), semimobile (între vertebre) şi mobile (articulaţia femurului în osul bazinului).
Articulaţiile fixe nu permit mişcarea oaselor. De exemplu, oasele cutiei craniene au marginea alcătuită din nişte dinţişori ce se îmbină strâns între ei.
Articulaţiile semimobile se întâlnesc între corpul a două vertebre, unde se află discul cartilaginos. Aceste discuri permit mişcări limitate ale celor două oase.
Articulaţiile mobile permit mişcări rapide şi ample. Un exemplu îl constituie articulaţia femurului în osul bazinului, unde capătul rotunjit al unui os şi capătul mobil al celuilalt sunt acoperite cu un cartilaj de articulaţie, iar totul este prins într0 capsulă protectoare. În aceste articulaţii se află un lichid care permite alunecarea oaselor unul faţă de celălalt.