Substantivul
Substantivul este partea de vorbire care denumeşte fiinţe, lucruri, fenomene ale naturii, însuşiri, acţiuni, stări sufleteşti.
Substantivele
– sunt comune sau proprii.
– sunt simple sau compuse.
– sunt de trei genuri: masculin, feminin, neutru.
– au două numere: singular şi plural.
Există substantive defective de plural (miere) sau defective de singular (tăiţei).
Cazurile substantivului sunt: nominativ, acuzativ, dativ, genitiv, vocativ.
Substantivele colective au la forma de singular înţeles de plural.
Se pot forma substantive feminine de la masculine şi invers, cu ajutorul unor sufixe numite sufixe moţionale.
Există substantive nume de animale, păsări sau insecte care au o singură formă pentru masculin sau feminin. De exemplu: elefant, fluture, girafă, turturică.
Locuţiunea substantivală
Locuţiunea substantivală este grupul unitar de cuvinte care este sinonim cu un substantiv şi se comportă în propoziţie ca substantivul, fiind determinată de atribute.
Cele mai multe locuţiuni substantivale provin din locuţiuni verbale în care verbul este la infinitivul lung.
Locuţiunile substantivale apar mai ales în limbajul oral.
Pronumele personal
Pronumele este partea de vorbire care ţine locul unui substantiv într-o comunicare.
Pronumele personal indică diferitele persoane care participă la actul comunicării.
Pronumele personal are:
– trei persoane:persoana I, persoana a II-a, persoana a III-a;
– două numere: singular, plural;
– forme diferite de gen, numai la persoana a III-a: masculin şi feminin;
– forme: accentuate (la toate cazurile) şi neaccentuate (numai la cazul acuzativ şi la cazul dativ).
Pronumele personal are cazurile: nominativ, acuzativ, dativ, genitiv (numai la persoana a III-a), vocativ (numai la persoana II-a).
Pentru persoana a III-a, există, pe lângă el, ea, ei, ele, şi alte pronume personale: dânsul, dânsa, dânşii, dânsele. În limba literară, înlocuiesc doar un nume de persoană şi nu exprimă politeţea.
Pronumele personal de politeţe sau de reverenţă arată respectul faţă de o persoană. Are numai persoanele a II-a şi a III-a şi se diferenţiază după gen doar la persoana a III-a singular.
În limbajul solemn, se folosesc formule reverenţioase care exprimă cel mai înalt grad de respect. De exemplu: Măria ta, Sfinţia sa, Excelenţa sa.