Tonalitatea
Tonalitatea este un sistem de organizare a sunetelor muzicale aflate în anumite relaţii şi care sunt atrase de un centru sonor denumit tonică.
Tonalitatea poate fi reprezentată schematic prin gamă sau prin arpegiu.
Tonalitatea care are o terţă mare între treptele I – III se numeşte majoră, iar aceea care are o terţă mică se numeşte minoră.
În tonalităţile minore, treaptă a VII-a este uneori cu un semiton mai sus; de exemplu tonalitatea La minor poate avea sol diez sau sol natural.
Tonalităţile Do major şi La minor
Tonalităţile Do major şi La minor au aceleaşi sunete, dar sonoritatea şi expresivitatea lor este diferită.
Sunetele unei tonalităţi au funcţiuni diferite. Cele mai importante sunt treptele principale.
– treapta I – tonică – T;
– treapta a V-a – dominantă – D;
– treapta a IV-a – subdominantă – sD.
Tonalităţile Sol major şi Mi minor
Prin transpunerea tonalităţilor Do major şi La minor cu o cvintă mai sus, obţinem tonalităţile Sol major şi Mi minor.
Alteraţiile notate după cheie fac parte permanent din tonalitate, constituind armura. Aceste alteraţii au efect asupra tuturor notelor cu aceeaşi denumire (în toate octavele).
Tonalităţile Sol major şi Mi minor au armura fa diez.
Tonalităţile Fa major şi Re minor
Tonalităţile Fa major şi Re minor au aceeaşi armură (si bemol).
O melodie nu se desfăşoară într-o singură tonalitate, ci trece şi prin alte tonalităţi încheindu-se, de obicei, în tonalitatea principală (de bază). Aceasta poate fi recunoscută după armură şi după sunetul cu care se sfârşeşte întreaga melodie.
Tonalităţile Re major şi Si minor
Tonalităţile Re Major şi Si minor au aceeaşi armură (fa diez, do diez).
Tonalităţile Si bemol major şi Sol minor
Tonalităţile Si bemol major şi Sol minor au două alteraţii la armură (si bemol, mi bemol).