Vântul nostru mic mă cruţă.
Merge-ncet după căruţă.
Mâna boii grei la pas
Şi dejugă la popas.
Suflă-n foc şi în ceaun.
E copilul nostru bun.
Vântul cel adevărat
E străin şi-nvierşunat.
Ca o bucată de apă,
N-are loc în ce să-ncapă,
Nici pe piscuri nici în groapă.
N-are de ajuns pământ.
Câmpul meu îi este strâmt.
Pustnic şi întărâtat,
Plugul şi l-a-ngenuncheat.
Rupe, scurmă şi sfărâmă,
Umple cerul de ţărână.
Îşi mână cu miile,
Negre, hergheliile.
Răscoleşte mările,
Le varsă căldările …
Ia-n vârteje turmele
Şi le pierde urmele,
În spinare, să răstoarne
Taurii izbiţi, în coarne.
Pune zările pe fugă,
Prinde munţii şi-i înjugă,
Cu pădurile gălbui
Alergând în hora lui.
Vântului, noi, venetic
Nu-i putem cânta nimic.