Vânt străin de Tudor Arghezi

Vânt străin de Tudor Arghezi

Vântul nostru mic mă cruţă.
Merge-ncet după căruţă.
Mână boii grei la pas
Şi dejugă la popas.
Suflă-n foc şi în ceaun.
E copilul nostru bun.

Vântul cel adevărat
E străin şi-nvierşunat.
Ca o bucată de apă,
N-are loc în ce să-ncapă,
Nici pe piscuri nici în groapă.
N-are de ajuns pământ.
Câmpul meu îi este strâmt.

Pustnic şi întărâtat,
Plugul şi l-a-ngenuncheat.
Rupe, scurmă şi sfărâmă,
Umple cerul de ţărână.
Îşi mână cu miile,
Negre, hergheliile.
Răscoleşte mările,
Le varsă căldările …

Ia-n vârteje turmele
Şi le pierde urmele,
În spinare, să răstoarne
Taurii izbiţi, în coarne.
Pune zările pe fugă,
Prinde munţii şi-i înjugă,
Cu pădurile gălbui
Alergând în hora lui.

Vântului, noi, venetic
Nu-i putem cânta nimic.

Vânt străin de Tudor Arghezi

Despre poezia Vânt străin de Tudor Arghezi

Poezia Vânt străin face parte din volumul Hore al lui Tudor Arghezi.

Poezia înfăţişează un tablou de natură în care protagonist este vântul personificat.

Plin de mişcare, acest element al naturii este privit dintr-o dublă perspectivă: de prieten şi de duşman al omului.

Accentul cade pe ipostaza de adversitate, de duşmănie a vântului, a cărui forţă surprinzătoare poetul o hiperbolizează.

Vântul străin se arată ostil omului, forţa lui dezlănţuită zdruncină echilibrul naturii şi înspăimântă.


Vânt străin de Tudor Arghezi publicat: 2021-11-21T10:10:30+02:00, actualizat: 2021-11-21T12:00:46+02:00 by Gimnaziu.info