Vocabularul, Vocabularul fundamental, Masa vocabularului

Nu toate cuvintele din limbă sunt la fel de frecvente, de cunoscute, de importante, sau de productive.


I. Vocabularul


Vocabularul are două componente:

a) vocabularul fundamental;

b) masa vocabularului.


 

II. Vocabularul fundamental


1. Ce este vocabularul fundamental

Vocabularul fundamental este de fapt:

a) fondul lexical principal;

b) nucleul vocabularului.



2. Ce cuprinde vocabularul fundamental

Vocabularul fundamental cuprinde cele mai folosite cuvinte:

1) cuvinte frecvente, cunoscute de toţi vorbitorii


2) cuvinte ce denumesc obiecte şi activităţi importante

a) casă şi familie;

b) timp şi spaţiu;

c) alimente;

d) părţi ale corpului;

e) plante;

f) animale etc.


3) cuvinte aparţinând diferitelor părţi de vorbire

a) substantive;

b) toate articolele;

c) adjective;

d) toate pronumele;

e) toate numeralele;



f) verbe;

g) adverbe;

h) majoritatea prepoziţiilor;

i) majoritatea conjuncţiilor;

j) câteva interjecţii.


4) cuvinte ce au de obicei multe derivate şi compuse


III. Masa vocabularului


1. Ce cuprinde masa vocabularului

Masa vocabularului cuprinde cuvinte mai puţin folosite:

a) termeni tehnici;

b) regionalisme;

c) arhaisme;

d) jargon;

e) argou.



2. Termenii ştiinţifici şi tehnici (terminologie)

Termenii ştiinţifici şi tehnici sunt cuvinte:

a) folosite de anumite categorii sociale;

b) ce numesc cu exactitate concepte dintr-un anumit domeniu de activitate (video, computer).


3. Regionalismele

Regionalismele sunt cuvinte care circulă doar în anumite regiuni ale ţării.


3.1. Exemple de regionalisme

a) hudiţă = uliţă;

b) ogradă = curte.


4. Arhaismele

Arhaismele sunt cuvinte vechi ieşite din uzul general.


4.1. Exemple de arhaisme

a) calfă = lucrător calificat;

b) jupân = stăpân, domn.



5. Jargonul

Jargonul cuprinde cuvinte:

a) folosite de anumite categorii sociale;

b) ce reflectă influenţe culturale străine


5.1. Exemple de jargon

a) mersi = mulţumesc;

b) musiu = domn.


6. Argoul

Argoul cuprinde cuvinte:

a) folosite de anumite categorii sociale;

b) folosite cu intenţia de a constitui un cod secret, neînţeles de ceilalţi vorbitori.


6.1. Exemple de argou

a) sticlete = poliţist;

b) şase! = atenţie!



Vocabularul, vocabularul fundamental, masa vocabularului

Vocabularul, vocabularul fundamental, masa vocabularului




Vocabularul, Vocabularul fundamental, Masa vocabularului publicat: 2025-04-14T13:15:48+03:00, actualizat: 2025-04-14T14:05:52+03:00 by Gimnaziu.info