Pluguri de Lucian Blaga
(În marea trecere – 1924)
Prietene crescut la oraş
fără milă, ca florile în fereastră,
prietene care încă niciodată n-ai văzut
câmp şi soare jucând subt peri înfloriţi,
vreau să te iau de mână,
vino să-ţi arăt brazdele veacului.
Pe dealuri, unde te-ntorci,
cu ciocuri înfipte-n ogor sănătos,
sunt pluguri, pluguri, nenumărate pluguri:
mari păseri negre
ce-au coborât din cer pe pământ.
Ca să nu le sperii –
trebuie să te apropii de ele cântând.
Vino-încet.
Vară de Lucian Blaga
(Paşii profetului – 1921)
La orizont-departe-fulgere fără glas
zvâcnesc din când în când
ca nişte lungi picioare de păianjen-smulse
din trupul care le purta.
Dogoare.
Pământu-ntreg e numai lan de grâu
şi cântec de lăcuste.
În soare spicele îşi ţin la sân grăunţele
ca nişte prunci ce sug.
Iar timpul îşi întinde leneş clipele
şi aţipeşte între flori de mac.
La ureche-i ţârâie un greier.